728x90 AdSpace

Latest News

marți, 22 ianuarie 2013

Cererea de eliberare condiţionată a lui Tudor Sişu, condamnat pentru trafci de droguri, respinsă de judecători

Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea de eliberare provizorie a cântăreţului hip-hop Tudor Sişu, făcută după executarea a două treimi din pedeapsa de patru ani de închisoare primită de artist în dosarul în care a fost judecat pentru trafic de droguri, decizia instanţei putând fi contestată.

Instanţa a respins, astăzi, ca neîntemeiată, cererea de eliberare condiţionată făcută în cazul lui Tudor Sişu. Decizia poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti.Judecătoria a stabilit că Tudor Şisu poate formula, din nou, o astfel de cerere, după 28 martie, dacă solicitarea deja depusă va fi respinsă definitiv de către Tribunal.
Condamnat la patru ani cu executare
ICCJ a respins, în 22 octombrie 2012, recursul cântăreţului de hip-hop Tudor Sişu faţă de pedepsele instanţelor inferioare care l-au condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri. Avocatul artistului spune atunci că acesta ar putea fi eliberat condiţionat până de sărbători. Tudor Sişu şi alţi 15 membri ai unui grup infracţional au fost arestaţi preventiv în mai 2006. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) din cadrul Parchetului instanţei supreme i-au acuzat pe cei 16 că, într-un an, au distribuit în Bucureşti aproximativ 40 de kilograme de heroină.
  • Blogger Comments
  • Facebook Comments

0 Comments:

Trimiteți un comentariu

Item Reviewed: Cererea de eliberare condiţionată a lui Tudor Sişu, condamnat pentru trafci de droguri, respinsă de judecători Description: Rating: 5 Reviewed By: BROVersuri
Scroll to Top